„Falimentul naturii”!

Nicolae Bud

Este titlul unui raport al Clubului de la Roma, a cărui autori, suedezii Anders Wijkman, copreşedinte al Clubului, şi Johan Rockstrőm, profesor la Univer­sitatea din Stockholm, trag un semnal de alarmă: planeta este în pericol! Raportul a fost lansat în decembrie la Bruxelles şi recent – marţi 19 martie – la Bucureşti, prin grija guvernatorului BNR, dl. Mugur Isărescu, care s-a declarat convins că raportul urmează să nască dezbateri, asemeni altor rapoarte, reafirmând în faţa asistenţei că se consideră un produs al Clubului.Menirea raportului – afirmată de autori – este să contribuie la stimularea dezbaterilor privind reconsiderarea mo­dului de utilizare a resurselor într-un moment în care riscuri majore ameninţă bunăstarea şi prosperitatea, făcând apel la ţările bogate să îşi limiteze dezvoltarea, pentru a lăsa loc creşterii nivelului de trai în ţările sărace.Ar fi cel puţin nepotrivit să fie lăsată întâmplarea să ne decidă viitorul. Dacă însă „provocările din prezent nu pot fi depăşite prin simpla ajustare a sistemului actual”, care ar fi modalitatea de rezolvare a problemei? Fără îndoială că, în nici un caz dând curs opţiunilor de de creştere economică şi nici prin susţinerea unei creşteri economice ecologice. Domniile lor conchid că soluţia nu poate fi decât reconsiderarea din temelii a modelelor financiare, fiscale şi economice,, în vederea consolidării rezistenţei planetei. Autorii propun adoptarea unui sistem „economic circular”, bazat pe reutilizarea, recondiţionarea şi reciclarea resurselor, schimbarea treptată a acestui sistem nefiind suficientă, fiind nevoie de implementarea de soluţii radicale de transformare, cu precădere în sistemul de producţie şi consum. „Economia circulară” presupune reforme fiscale vizând, în principal, majorarea impozitelor aplicabile utilizării resurselor şi reducerea impozitării forţei de muncă. Soluţia: decuplarea avuţiei şi bunăstării de consumul de resurse. Obiectivul: valorificarea eficientă a resurselor, prin instituirea de impozite majorate la utilizarea de noi materii prime.Şi, deci, reorientarea politicii de cercetare către inovaţie.

Autorii raportului afirmă că ECONOMIA GLOBALĂ, clădită pe principiul unui consum material care presupune o creştere la nesfârşit, îşi încheie ciclul. Cum însă descreşterea este inacceptabilă, fiindcă ar conduce la prăbuşirea sistemelor sociale, financiare şi economice, e nevoie de un nou model. Cum poate fi rezolvată această dilemă? Cei doi afirmă că ea poate fi soluţionată prin înlocuirea PIB- ului ca principal obiectiv al dezvoltării – care este un indicator cantitativ – cu indicatori calitativi, care să descurajeze obţinerea de profit pe termen scurt şi de venituri ce nu se bazează pe performanţă. Vedem zilnic că omenirea se confruntă cu o serie de provocări majore, generate –în principal- de caracterul ineficient al producţiei şi consumului, de sistemele distorsionate de comerţ şi subvenţii, cum şi de crizele financiare persistente şi recurente. Ine­chi­tăţile severe, între naţiuni sunt din ce în ce mai vizibile, iar inegalitatea este în creştere în majoritatea ţărilor. Şomajul a devenit endemic şi în plină expansiune, îndeosebi în rândul tinerilor. Sistemul financiar s-a înscris pe o traiectorie opusă de cea a economiei reale şi nu mai generează volume de investiţii suficiente şi sustenabile. Soluţia sugerată este sustenabilitate la nivel global. Cum poate fi atins acest obiectiv? S-a spus că decuplarea creşterii economice de utilizarea resurselor energetice şi a materiilor prime va conduce la o creştere „verde”.Ecologică, deci. Dar acest demers înregistrează rezultate neconvingătoare, întrucât câştigurile obţinute sunt cel mai frecvent absorbite de creşterea economică nesustenabilă. Şi atunci? O soluţie este să ne concentrăm pe eficacitate.Pe eficacitate, deci nu doar pe eficienţă.

Concluzia autorilor raportului este aceea că orice schimbare radicală se poate produce doar prin intermediul acordurilor globale. Având în vedere procedurile anevoioase, şi de durată pentru încheierea unor astfel de acorduri, autorii sugerează că guvernele naţionale, administraţiile locale, companiile şi societatea civilă trebuie să identifice soluţii ad-hoc.